Description
for English please scroll down
Monografia Francisc Chiuariu aduce în atenția publicului pe unul dintre cei mai interesanți pictori români ai ultimelor două decenii. Cartea oferă o generoasă inventariere a lucrărilor semnate de artist în perioada 1987-2012, redând în condiții excepționale imagini din cadrul unor proiecte precum: „Obsession”, „Angels”, „Networks”, „Outdoor”, „Forever Ikea” sau „Circle Theory”.
Albumul este bilingv și conține două introduceri în opera lui Francisc Chiuariu semnate de Cosmin Nasui și Adrian Guță, precum și o cronologie a evoluției artistului.
Productiv, dinamic, provocator și inovator în ceea ce privește tehnicile de lucru, „navighează”, prin seriile lui de lucrări, pe „meridianele ”și „paralelele”condiției umane, cu neobosită curiozitate și fascinație față de acest univers al ființei dotate cu simțire, dar și cu gândire. Îl interesează splendorile și tenebrele lumii reale și ale celei imaginare/onirice/fantastice, angelicul și demonicul între care granița pare să fie uneori tare îngustă și fragilă, frumusețea clipei, anotimpurile naturii și cele ale omului, ritmurile majore ale existenței, a căror sesizare și acceptare poate să facă suportabilă relația noastră cu timpul… (Adrian Guță)
Specificații
CARACTERISTICI GENERALE
Nationalitate autor | Roman |
CARACTERISTICI GENERALE
Gen | Arta |
Subgen | Pictura |
Autor | Cosmin Nasui |
An publicare | 2012 |
Limba | Romana |
Tip coperta | Cartonata |
Format | Fizic |
ISBN / ISSN | 9789731984834 |
DIMENSIUNI
Numar pagini | 168 |
Dimensiune (mm) | 296 x 210 |
//
Francisc Chiuariu’s monograph brings to the public’s attention one of the most interesting Romanian painters of the last two decades. The book offers a generous inventory of the works signed by the artist in the period 1987-2012, rendering in exceptional conditions images from projects such as: “Obsession”, “Angels”, “Networks”, “Outdoor”, “Forever Ikea” or “Circle Theory”.
The album is bilingual and contains two introductions to the work of Francisc Chiuariu signed by Cosmin Nasui and Adrian Guță, as well as a chronology of the artist’s evolution.
Productive, dynamic, provocative and innovative in terms of work techniques, he “navigates,” through his series of works, on the “meridians” and “parallels” of the human condition, with tireless curiosity and fascination with this universe of being endowed with feeling. , but also with thought. He is interested in the splendours and darkness of the real world and the imaginary / dreamy / fantastic, the angelic and the demonic between which the border seems to be very narrow and fragile, the beauty of the moment, the seasons of nature and man, the major rhythms of existence. acceptance can make our relationship with time bearable ... (Adrian Guță)
Reviews
There are no reviews yet.